Timp. Si copii

(post original 03SEP, acum tradus in romana)
In sfarsit, de ieri pot sa ma odihnesc un pic la birou. Ultimele saptamani au fost destul de incarcate la servici, ceea ce in general inseamna ca nu prea am timp de multe chestii personale, nici nu pot sa ma odihnesc. Stiu ca pare ciudat, dar lasati-ma sa ma repet: da, eu chiar ma duc la servici sa ma odinhesc.

Nu m-as duce la munca daca nu as fi platit, dar sunt destul de fericit cand se termina weekendul. Vinerea e ok, nu mi-e prea frica de weekendul care urmeaza. Sunt chiar entuziast, fac planuri sa fac o groaza de chestii prin casa. Planuri inutile, cum ar spune nevasta, caci spre duminica seara, nu numai ca nu am avut timp sa fac jumatate din ce mi-am propus, dar ma mai si simt obosit si cu nervii la maxim.

Motivul? Binenteles, toata lumea impreuna... COPIII. Da, da, ii iubesc, sunt fericit sa-i am, si toate alea. Dar nu ar putea sa doarma si ei mai tarziu in weekenduri? Nici macar nu cer pana la ora 9 sau ceva asa de extrem. Orice mai tarziu de 7 dimineata ar fi extraordinar! Si nu ar putea si ei sa se joace singuri? Cum se face ca in momentul in care ma asez pe canapea in fata televizorului, in mai putin de 2 minute am doi copii pe cap (la propriu), tipand si urland, ciupindu-ma si lovindu-ma pe mine sau intre ei?

Ceea ce ma epuizeaza nu e ca nu am timp sa fac ce as vrea in weekenduri, ci senzatia ca ma bat cu morile de vant. Dau cu matura? Dupa aia mancam si e mai rau ca inainte. Pun jucariile lor la loc (sau ii pun pe ei sa o faca - haha, tare gluma!)? O ora mai tarziu podeaua e un camp de mine din nou. 

Deci da, copiii ne trezesc devreme si ne tin ocupati tot weekendul. Si tot ce reusim sa facem e rezultatul unei planificari si negocieri foarte precise. "Tu duci copiii acolo ca eu sa ma uit la meci". "Sa speram ca unul doarme, tu petreci timp cu celalalt, iar eu pot sa fac un dus". Si asa mai departe. Binenteles, reusim sa facem chesti prin casa, de la clasicele gatit, curat, spalat, la uitat la un meci sau la un film. Dar intotdeauna cu un sentiment de reusita, de a fi reusit sa facem asta in ciuda tuturor pronosticurilor. Sa facem ceva in weekend pare a fi o reusita, nu normalul.

Ceea ce ne face sa ne simtim mai bine, insa, este cand vorbim cu alti parinti. Care au aceleasi probleme ca noi. Asta chiar e placut! Si linistitor, oarecum.

Cam atat in acest post. In curand ma duc sa-l iau pe primul de la gradinita (prima zi dupa vacantele de vara) si pe al doilea de la cresa. Si apoi acasa, pentru a petrece o seara tipica impreuna, jucandu-ne si aruncand jucarii peste tot (ei), mancare pe jos (tot ei), vorbind fara oprire (ei din nou, plus nevasta), lovindu-ma (mereu ei, cateodata si nevasta) si la final culcandu-ne (toti).

Si stiti ce? De-abia astept sa petrec seara cu familia mea. Sunt un fraier, stiu - dar ce sa fac, ii iubesc.