D. a inceput sa vorbeasca foarte devreme. Si de atunci nu a mai tacut, dar asta e alta poveste. M., in schimb, a inceput ceva mai greu. In afara de clasicele tata, mama, avea destul de putine cuvinte pronuntate. Pana acum doua saptamani, cand vocabularul lui s-a imbogatit brusc.
A inceput sa pronunte bine destul de multe cuvinte - sau poate doar am inceput noi sa le intelegem mai bine. Unele in romana (tata, papa), altele in franceza (encore - inca, bus - autobuz), altele mai simplificate (miau - pisica, muu - vaca, iaurt), iar unele pe limba lui (vruvru - masina, ganga - cal/elefant/crocodil). In plus, ca si D., incepe sa fie bilingv, stiind un concept in ambele limbi si stiind ca cele doua cuvinte reprezinta acelasi lucru. Clasicul paa e inlocuit de un 'auvoir' cand il spune cuiva care vorbeste franceza. Si bietul de el a trecut in sfarsit peste confuzia 'papa' care inseamna doua lucruri diferite. Era amuzant cand la cresa i se spunea 'uite-l pe papa' si el cauta mancare...
Insa nu vocabularul mai bogat m-a impresionat de curand, ci faptul ca a inceput sa faca fraze. De la asocieri simple gen 'vruvru mama' sau 'papa miau', la descrieri de situatii. Cand se trezeste dimineata, striga 'mama'. Dar daca ma duc eu la el in camera, se uita la mine si zice 'tata? mama paa...'. Iar daca eu ii spun ca mama nu a plecat, doar face dus, intelege si corecteaza 'mama nu paa. mama apa'.
Chestia care m-a impresionat insa a fost ieri dimineata. O. l-a luat din patul lui si trecand pe langa camera noastra, i-a aratat ca eu sunt inca in pat. Evident ca a descris situatia: 'tata encore dodo'. Si a fost suficient de dragut sa propuna sa ma lase linistit 'paa tata'.
Pe moment am fost chiar fericit, dar acum ma tot gandesc cu frica la ce ma asteapta. Daca o sa devina la fel de guraliv ca fratele lui, eu chiar n-o sa mai apuc sa scot niciun cuvant in casa...
No comments:
Post a Comment