... e un animal si are 3 silabe. Ghici ce este!
Am fost surprins si foarte foarte fericit cand baiatul meu de 4 ani jumate a propus sa facem niste ghicitori. Habar n-aveam ca stie ce-i aia. Iar faptul ca stie sa numere silabele dintr-un cuvant e un bonus nesperat.
Evident, a invatat asta la scoala, ma rog, la gradinita. Nu prea imi aduc aminte ce invatam noi la varsta aia, dar clar nu astfel de subiecte avansate. Iar zilele astea invata despre civilizatiile pre-Columbiene. Ceea ce pentru mine e perfect, deoarece imaginatia mea incepuse sa isi cam atinga limitele. Imi tot cere povesti, in general in masina - asa ca tot inventez, dar la un moment dat nu prea mai am ce.
Deci acum pot sa ii spun povesti despre Columb, Vespucci, Pizzaro, maya si calendarele lor, aztecii si piramidele lor (inca n-am vorbit de sacrificiile umane), El Dorado, Machu Pichu, etc. In sfarsit pot sa folosesc la ceva o parte din cunostiintele generale pe care le am. Si, mai bine de atat, le transfer baiatului meu!
Daca primul nascut creste si cunoaste multe chestii, acelasi lucru pot sa il spun si despre al doilea, care repeta toate cuvintele pe care le aude. Cateodata bine, cateodata mai putin, dar tot e impresionant sa il ajut sa coboare de la etaj in timp ce imi numeste peretele si balustradele ("bara" pentru el)... spunand chiar ca sunt doua!
Ah, baietii mei cresc mari!
Sunday, November 10, 2013
It starts with C...
... it's an animal and it has 3 syllables. Guess what it is!
I was surprised and very very happy, when my 4.5 year old suggested a game of riddles. I had no idea he knew how to play something like that. The fact that he can count the syllables in words was just the cherry on the top.
He learnt that in school, well, kindergarden. I don't remember well what we were learning at that age, but definitely not advanced topics like this. And they are studying pre-Colombian civilisations now. Which for me is great, because my imagination had started to show its limits. He keeps asking me for stories, usually while driving. I keep inventing, but there are limits to what I can come up with.
So now I can happily tell him stories about Colombus, Vespucci, Pizzaro, Mayas and their calendars, Azteks and their pyramids (have not mentioned the human sacrifices yet), El Dorado, Machu Pichu, etc. I can finally put to some use the general knowledge in my possession. And, even better, I pass it to my son!
So my firstborn is growing up and knows a lot of things. While my second born is growing up too and repeats every word he hears. Sometimes well, sometimes less, but it is still impressive to help him go downstairs while he points out the wall, the handrails.. and even saying there are two of the latter!
Ah, my boys are growing up!
I was surprised and very very happy, when my 4.5 year old suggested a game of riddles. I had no idea he knew how to play something like that. The fact that he can count the syllables in words was just the cherry on the top.
He learnt that in school, well, kindergarden. I don't remember well what we were learning at that age, but definitely not advanced topics like this. And they are studying pre-Colombian civilisations now. Which for me is great, because my imagination had started to show its limits. He keeps asking me for stories, usually while driving. I keep inventing, but there are limits to what I can come up with.
So now I can happily tell him stories about Colombus, Vespucci, Pizzaro, Mayas and their calendars, Azteks and their pyramids (have not mentioned the human sacrifices yet), El Dorado, Machu Pichu, etc. I can finally put to some use the general knowledge in my possession. And, even better, I pass it to my son!
So my firstborn is growing up and knows a lot of things. While my second born is growing up too and repeats every word he hears. Sometimes well, sometimes less, but it is still impressive to help him go downstairs while he points out the wall, the handrails.. and even saying there are two of the latter!
Ah, my boys are growing up!
Saturday, November 2, 2013
Cowboys si indieni
Tata, spune-mi o poveste cu cowboys si indieni
Ce trebuie sa se intample in poveste?
O fata indiana e salvata de cowboys.
Ok... A fost odata ca niciodata o fetita indiana care...
Nu, sa zicem ca e mai mare.
O fetita mare indiana care vroia sa plece intr-o aventura. Parintilor ei, insa, le era frica de pericolele care o pasteau daca ar fi parasit cortul familiei, asa ca ea a decis sa se furiseze intr-o noapte.
Nu, sa spunem ca poate sa faca ce vrea ea.
Ok. Parintii ei au incurajat-o sa paraseasca cortul familiei si sa plece intr-o aventura. E bine asa?
Da.
Fetita a luat calul tatului ei si
Nu, avea propriul ei cal.
A luat propriul ei cal si a mers si a mers, dincolo de preriile cunoscute. Intr-o zi a ajuns la o ferma unde a intalnit niste cowboys. La inceput, lor le era frica de indian, dar cand au vazut ca e o fata, ei au
Nu, cowboys trebuie sa apara in poveste mai tarziu
Vrei sa spui tu povestea?
Nu, spune-o tu!
Deci fata indiana a calatorit departe pana a intalnit un trib de indieni rai care au capturat-o.
Cum au capturat-o?
Nu stiu, era intr-o padure si au facut o ambuscada.
Nu, sa zicem ca au facut o capcana pentru ea.
Ok, indienii rai au sapat o groapa si au acoperit-o cu ramuri si frunze, asa ca atunci cand fata indiana a mers
Nu, era o capcana cu o franghie care a ridicat-o intr-un copac.
Stii povestea? Ai auzit-o undeva? La scoala?
Nu, am visat-o.
Si nu vrei s-o spui tu?
Nu, tu trebuie sa mi-o spui.
Ok, deci indienii rai au facut o capcana dintr-o franghie legata de o creanga. Cand fata indiana a mers peste ea, franghia a prins-o de picior si fata s-a trezit atarnand de copac. Indienii rai au prins-o si au dus-o in satul lor.
Cu copac cu tot
CU copac?
Da, au legat-o de copac si au carat-o cu totul.
Ok... si apoi au ras de ea si i-au spus ca n-o sa mai fie libera niciodata. Atunci au venit cowboys, da?
Da, au venit sa o salveze.
Au venit, au impuscat toti indienii rai, au dezlegat-o pe fata indiana si
Nu, au salvat-o cu tot cu copac
Al naibii copac!
Ce trebuie sa se intample in poveste?
O fata indiana e salvata de cowboys.
Ok... A fost odata ca niciodata o fetita indiana care...
Nu, sa zicem ca e mai mare.
O fetita mare indiana care vroia sa plece intr-o aventura. Parintilor ei, insa, le era frica de pericolele care o pasteau daca ar fi parasit cortul familiei, asa ca ea a decis sa se furiseze intr-o noapte.
Nu, sa spunem ca poate sa faca ce vrea ea.
Ok. Parintii ei au incurajat-o sa paraseasca cortul familiei si sa plece intr-o aventura. E bine asa?
Da.
Fetita a luat calul tatului ei si
Nu, avea propriul ei cal.
A luat propriul ei cal si a mers si a mers, dincolo de preriile cunoscute. Intr-o zi a ajuns la o ferma unde a intalnit niste cowboys. La inceput, lor le era frica de indian, dar cand au vazut ca e o fata, ei au
Nu, cowboys trebuie sa apara in poveste mai tarziu
Vrei sa spui tu povestea?
Nu, spune-o tu!
Deci fata indiana a calatorit departe pana a intalnit un trib de indieni rai care au capturat-o.
Cum au capturat-o?
Nu stiu, era intr-o padure si au facut o ambuscada.
Nu, sa zicem ca au facut o capcana pentru ea.
Ok, indienii rai au sapat o groapa si au acoperit-o cu ramuri si frunze, asa ca atunci cand fata indiana a mers
Nu, era o capcana cu o franghie care a ridicat-o intr-un copac.
Stii povestea? Ai auzit-o undeva? La scoala?
Nu, am visat-o.
Si nu vrei s-o spui tu?
Nu, tu trebuie sa mi-o spui.
Ok, deci indienii rai au facut o capcana dintr-o franghie legata de o creanga. Cand fata indiana a mers peste ea, franghia a prins-o de picior si fata s-a trezit atarnand de copac. Indienii rai au prins-o si au dus-o in satul lor.
Cu copac cu tot
CU copac?
Da, au legat-o de copac si au carat-o cu totul.
Ok... si apoi au ras de ea si i-au spus ca n-o sa mai fie libera niciodata. Atunci au venit cowboys, da?
Da, au venit sa o salveze.
Au venit, au impuscat toti indienii rai, au dezlegat-o pe fata indiana si
Nu, au salvat-o cu tot cu copac
Al naibii copac!
Distractie
Ca urmare a postului precedent, un exemplu de traditie in familia noastra. O sa incerc sa descriu cat mai bine haosul, dar va trebui sa va folositi imaginatia...
Scena: patul parintilor
Personaje:
Si daca suntem insecte? Cum adica insecte? Tata! Eu o sa fiu o insecta care se urca aici si tu o sa fii alta. M.! O sa ne intalnim si o sa discutam. Tata! M! Salut, insecto, ce mai faci? Salut! Tata! Ai vazut ce de loc avem? M! Cred ca o sa fac o siesta. Booo! Ah, m-ai speriat, M! Oh, nu, vine o insecta rea! Ce insecta rea, fratele tau? Booo! Aaargh! Repede, sa ne ascundem! Dada? Tata, ia patura si pune-o peste mine. Tata! M! Tata, acopera-ma cu patura! Da, da, te acopar. De ce? Booo! Pentru ca sunt o insecta si trebuie sa ma ascund de M. (sub patura) Shhhh! *ma trage de par* Acum ascunde-te si tu. *ma trage de par din nou* Aiie! Repede, ascunde-te *rade* Acum iesim de sub patura. Asta? Ochi Ah, insecta rea! Asta? Nas Acum sunt o broscuta. Asta? AAAAAiiiiieee! Am sarit pe tine! Gura! Asta? Oac-oac! Ureche. Aaaaiiiieeeee! Am sarit din nou pe tine! De ce sari pe mine? Pentru ca sunt o broscuta *ma ciupeste* Credeam ca esti o insecta. Nu, nu mai sunt o insecta. Sunt o broscuta care sare. *se tavaleste pe pat razand* Oac-oac! Asta? Parul lui M. Aieee! Ce s-a intamplat? Lampa? M-am lovit de pat cand am sarit. Daca nu esti atent... E ok, broastele nu simt durerea. M!, nu trage de lampa! Acum hai sa ne ascundem sub patura din nou. Asta? Ochi! Iubii!!! Nu mai pot!!!!
Cred ca asta intra la definita de 'petrecut timp de calitate cu copiii tai'
Scena: patul parintilor
Personaje:
- D., 4 ani (sau, cum spune el "am patru ani. Eh, de fapt patru ani si ceva acum"). Numit "Dada" de fratele lui cel mic
- M., 1 an jumate. Vocabular limitat.
- eu
Si daca suntem insecte? Cum adica insecte? Tata! Eu o sa fiu o insecta care se urca aici si tu o sa fii alta. M.! O sa ne intalnim si o sa discutam. Tata! M! Salut, insecto, ce mai faci? Salut! Tata! Ai vazut ce de loc avem? M! Cred ca o sa fac o siesta. Booo! Ah, m-ai speriat, M! Oh, nu, vine o insecta rea! Ce insecta rea, fratele tau? Booo! Aaargh! Repede, sa ne ascundem! Dada? Tata, ia patura si pune-o peste mine. Tata! M! Tata, acopera-ma cu patura! Da, da, te acopar. De ce? Booo! Pentru ca sunt o insecta si trebuie sa ma ascund de M. (sub patura) Shhhh! *ma trage de par* Acum ascunde-te si tu. *ma trage de par din nou* Aiie! Repede, ascunde-te *rade* Acum iesim de sub patura. Asta? Ochi Ah, insecta rea! Asta? Nas Acum sunt o broscuta. Asta? AAAAAiiiiieee! Am sarit pe tine! Gura! Asta? Oac-oac! Ureche. Aaaaiiiieeeee! Am sarit din nou pe tine! De ce sari pe mine? Pentru ca sunt o broscuta *ma ciupeste* Credeam ca esti o insecta. Nu, nu mai sunt o insecta. Sunt o broscuta care sare. *se tavaleste pe pat razand* Oac-oac! Asta? Parul lui M. Aieee! Ce s-a intamplat? Lampa? M-am lovit de pat cand am sarit. Daca nu esti atent... E ok, broastele nu simt durerea. M!, nu trage de lampa! Acum hai sa ne ascundem sub patura din nou. Asta? Ochi! Iubii!!! Nu mai pot!!!!
Cred ca asta intra la definita de 'petrecut timp de calitate cu copiii tai'
Timp. Si copii
(post original 03SEP, acum tradus in romana)
In sfarsit, de ieri pot sa ma odihnesc un pic la birou. Ultimele saptamani au fost destul de incarcate la servici, ceea ce in general inseamna ca nu prea am timp de multe chestii personale, nici nu pot sa ma odihnesc. Stiu ca pare ciudat, dar lasati-ma sa ma repet: da, eu chiar ma duc la servici sa ma odinhesc.
Nu m-as duce la munca daca nu as fi platit, dar sunt destul de fericit cand se termina weekendul. Vinerea e ok, nu mi-e prea frica de weekendul care urmeaza. Sunt chiar entuziast, fac planuri sa fac o groaza de chestii prin casa. Planuri inutile, cum ar spune nevasta, caci spre duminica seara, nu numai ca nu am avut timp sa fac jumatate din ce mi-am propus, dar ma mai si simt obosit si cu nervii la maxim.
Motivul? Binenteles, toata lumea impreuna... COPIII. Da, da, ii iubesc, sunt fericit sa-i am, si toate alea. Dar nu ar putea sa doarma si ei mai tarziu in weekenduri? Nici macar nu cer pana la ora 9 sau ceva asa de extrem. Orice mai tarziu de 7 dimineata ar fi extraordinar! Si nu ar putea si ei sa se joace singuri? Cum se face ca in momentul in care ma asez pe canapea in fata televizorului, in mai putin de 2 minute am doi copii pe cap (la propriu), tipand si urland, ciupindu-ma si lovindu-ma pe mine sau intre ei?
Ceea ce ma epuizeaza nu e ca nu am timp sa fac ce as vrea in weekenduri, ci senzatia ca ma bat cu morile de vant. Dau cu matura? Dupa aia mancam si e mai rau ca inainte. Pun jucariile lor la loc (sau ii pun pe ei sa o faca - haha, tare gluma!)? O ora mai tarziu podeaua e un camp de mine din nou.
Deci da, copiii ne trezesc devreme si ne tin ocupati tot weekendul. Si tot ce reusim sa facem e rezultatul unei planificari si negocieri foarte precise. "Tu duci copiii acolo ca eu sa ma uit la meci". "Sa speram ca unul doarme, tu petreci timp cu celalalt, iar eu pot sa fac un dus". Si asa mai departe. Binenteles, reusim sa facem chesti prin casa, de la clasicele gatit, curat, spalat, la uitat la un meci sau la un film. Dar intotdeauna cu un sentiment de reusita, de a fi reusit sa facem asta in ciuda tuturor pronosticurilor. Sa facem ceva in weekend pare a fi o reusita, nu normalul.
Ceea ce ne face sa ne simtim mai bine, insa, este cand vorbim cu alti parinti. Care au aceleasi probleme ca noi. Asta chiar e placut! Si linistitor, oarecum.
Cam atat in acest post. In curand ma duc sa-l iau pe primul de la gradinita (prima zi dupa vacantele de vara) si pe al doilea de la cresa. Si apoi acasa, pentru a petrece o seara tipica impreuna, jucandu-ne si aruncand jucarii peste tot (ei), mancare pe jos (tot ei), vorbind fara oprire (ei din nou, plus nevasta), lovindu-ma (mereu ei, cateodata si nevasta) si la final culcandu-ne (toti).
Si stiti ce? De-abia astept sa petrec seara cu familia mea. Sunt un fraier, stiu - dar ce sa fac, ii iubesc.
In sfarsit, de ieri pot sa ma odihnesc un pic la birou. Ultimele saptamani au fost destul de incarcate la servici, ceea ce in general inseamna ca nu prea am timp de multe chestii personale, nici nu pot sa ma odihnesc. Stiu ca pare ciudat, dar lasati-ma sa ma repet: da, eu chiar ma duc la servici sa ma odinhesc.
Nu m-as duce la munca daca nu as fi platit, dar sunt destul de fericit cand se termina weekendul. Vinerea e ok, nu mi-e prea frica de weekendul care urmeaza. Sunt chiar entuziast, fac planuri sa fac o groaza de chestii prin casa. Planuri inutile, cum ar spune nevasta, caci spre duminica seara, nu numai ca nu am avut timp sa fac jumatate din ce mi-am propus, dar ma mai si simt obosit si cu nervii la maxim.
Motivul? Binenteles, toata lumea impreuna... COPIII. Da, da, ii iubesc, sunt fericit sa-i am, si toate alea. Dar nu ar putea sa doarma si ei mai tarziu in weekenduri? Nici macar nu cer pana la ora 9 sau ceva asa de extrem. Orice mai tarziu de 7 dimineata ar fi extraordinar! Si nu ar putea si ei sa se joace singuri? Cum se face ca in momentul in care ma asez pe canapea in fata televizorului, in mai putin de 2 minute am doi copii pe cap (la propriu), tipand si urland, ciupindu-ma si lovindu-ma pe mine sau intre ei?
Ceea ce ma epuizeaza nu e ca nu am timp sa fac ce as vrea in weekenduri, ci senzatia ca ma bat cu morile de vant. Dau cu matura? Dupa aia mancam si e mai rau ca inainte. Pun jucariile lor la loc (sau ii pun pe ei sa o faca - haha, tare gluma!)? O ora mai tarziu podeaua e un camp de mine din nou.
Deci da, copiii ne trezesc devreme si ne tin ocupati tot weekendul. Si tot ce reusim sa facem e rezultatul unei planificari si negocieri foarte precise. "Tu duci copiii acolo ca eu sa ma uit la meci". "Sa speram ca unul doarme, tu petreci timp cu celalalt, iar eu pot sa fac un dus". Si asa mai departe. Binenteles, reusim sa facem chesti prin casa, de la clasicele gatit, curat, spalat, la uitat la un meci sau la un film. Dar intotdeauna cu un sentiment de reusita, de a fi reusit sa facem asta in ciuda tuturor pronosticurilor. Sa facem ceva in weekend pare a fi o reusita, nu normalul.
Ceea ce ne face sa ne simtim mai bine, insa, este cand vorbim cu alti parinti. Care au aceleasi probleme ca noi. Asta chiar e placut! Si linistitor, oarecum.
Cam atat in acest post. In curand ma duc sa-l iau pe primul de la gradinita (prima zi dupa vacantele de vara) si pe al doilea de la cresa. Si apoi acasa, pentru a petrece o seara tipica impreuna, jucandu-ne si aruncand jucarii peste tot (ei), mancare pe jos (tot ei), vorbind fara oprire (ei din nou, plus nevasta), lovindu-ma (mereu ei, cateodata si nevasta) si la final culcandu-ne (toti).
Si stiti ce? De-abia astept sa petrec seara cu familia mea. Sunt un fraier, stiu - dar ce sa fac, ii iubesc.
Tata encore dodo. Paaa tata
D. a inceput sa vorbeasca foarte devreme. Si de atunci nu a mai tacut, dar asta e alta poveste. M., in schimb, a inceput ceva mai greu. In afara de clasicele tata, mama, avea destul de putine cuvinte pronuntate. Pana acum doua saptamani, cand vocabularul lui s-a imbogatit brusc.
A inceput sa pronunte bine destul de multe cuvinte - sau poate doar am inceput noi sa le intelegem mai bine. Unele in romana (tata, papa), altele in franceza (encore - inca, bus - autobuz), altele mai simplificate (miau - pisica, muu - vaca, iaurt), iar unele pe limba lui (vruvru - masina, ganga - cal/elefant/crocodil). In plus, ca si D., incepe sa fie bilingv, stiind un concept in ambele limbi si stiind ca cele doua cuvinte reprezinta acelasi lucru. Clasicul paa e inlocuit de un 'auvoir' cand il spune cuiva care vorbeste franceza. Si bietul de el a trecut in sfarsit peste confuzia 'papa' care inseamna doua lucruri diferite. Era amuzant cand la cresa i se spunea 'uite-l pe papa' si el cauta mancare...
Insa nu vocabularul mai bogat m-a impresionat de curand, ci faptul ca a inceput sa faca fraze. De la asocieri simple gen 'vruvru mama' sau 'papa miau', la descrieri de situatii. Cand se trezeste dimineata, striga 'mama'. Dar daca ma duc eu la el in camera, se uita la mine si zice 'tata? mama paa...'. Iar daca eu ii spun ca mama nu a plecat, doar face dus, intelege si corecteaza 'mama nu paa. mama apa'.
Chestia care m-a impresionat insa a fost ieri dimineata. O. l-a luat din patul lui si trecand pe langa camera noastra, i-a aratat ca eu sunt inca in pat. Evident ca a descris situatia: 'tata encore dodo'. Si a fost suficient de dragut sa propuna sa ma lase linistit 'paa tata'.
Pe moment am fost chiar fericit, dar acum ma tot gandesc cu frica la ce ma asteapta. Daca o sa devina la fel de guraliv ca fratele lui, eu chiar n-o sa mai apuc sa scot niciun cuvant in casa...
A inceput sa pronunte bine destul de multe cuvinte - sau poate doar am inceput noi sa le intelegem mai bine. Unele in romana (tata, papa), altele in franceza (encore - inca, bus - autobuz), altele mai simplificate (miau - pisica, muu - vaca, iaurt), iar unele pe limba lui (vruvru - masina, ganga - cal/elefant/crocodil). In plus, ca si D., incepe sa fie bilingv, stiind un concept in ambele limbi si stiind ca cele doua cuvinte reprezinta acelasi lucru. Clasicul paa e inlocuit de un 'auvoir' cand il spune cuiva care vorbeste franceza. Si bietul de el a trecut in sfarsit peste confuzia 'papa' care inseamna doua lucruri diferite. Era amuzant cand la cresa i se spunea 'uite-l pe papa' si el cauta mancare...
Insa nu vocabularul mai bogat m-a impresionat de curand, ci faptul ca a inceput sa faca fraze. De la asocieri simple gen 'vruvru mama' sau 'papa miau', la descrieri de situatii. Cand se trezeste dimineata, striga 'mama'. Dar daca ma duc eu la el in camera, se uita la mine si zice 'tata? mama paa...'. Iar daca eu ii spun ca mama nu a plecat, doar face dus, intelege si corecteaza 'mama nu paa. mama apa'.
Chestia care m-a impresionat insa a fost ieri dimineata. O. l-a luat din patul lui si trecand pe langa camera noastra, i-a aratat ca eu sunt inca in pat. Evident ca a descris situatia: 'tata encore dodo'. Si a fost suficient de dragut sa propuna sa ma lase linistit 'paa tata'.
Pe moment am fost chiar fericit, dar acum ma tot gandesc cu frica la ce ma asteapta. Daca o sa devina la fel de guraliv ca fratele lui, eu chiar n-o sa mai apuc sa scot niciun cuvant in casa...
Daddy still sleeps
D. has started to speak at an early age. And since then he hasn't stopped, but that's a different story. M., on the other hand, has had a slower start. Besides the classic (daddy, mommy), he was using only a few words. Until two weeks ago, when his vocabulary has suddenly become richer.
He started to speak correctly quite a few words - or maybe we have started to better understand them. Some in Romanian (tata - daddy, papa - food), some in French (encore - again, bus), some made easier (meow - cat, moo - cow/yogurt), while some in his own language (vruvru - car, ganga - horse/elephant/crocodile). Even more, like D., he starts to be at ease in both languages, knowing that two different words mean the same thing, but in a different language. The classical 'paa' (bye in Romania) is replaced by an 'auvoir' when talking to someone French. And the poor guy has finally managed to get past the 'papa' confusion. That means 'daddy' in French and 'food' in Romanian. It was funny when at the nursery they were pointing at me and saying 'look, there's daddy' and he was looking for food...
It's not the richer vocabulary that impressed me lately, but the fact that he starts to build phrases. From simple associations like 'vruvru mama' (mommy's car) or 'papa meow' (cat's food), to describing situations. When he wakes up in the mornings, he yells 'mama'. But if I'm going to get him, he looks at me and says 'tata? mama paa...' (daddy? mommy bye...). And if I tell him his mother has not left, she's just taking a shower, he quickly corrects it to 'mama nu paa. mama apa' (mommy not bye. mommy water).
The thing that triggerred this post happened yesterday morning. His mother got him from his bed and, going pas our bedroom, showed him I was still in bed. Of course he described the situation: 'tata encore dodo' (daddy still sleeps). And he was even nice enough to suggest I should be left alone 'paa tata' (bye daddy).
On the moment I was quite happy, but now I am starting to dread the future. If he will become as talkative as his brother, I won't get a chance of placing one world in this house...
He started to speak correctly quite a few words - or maybe we have started to better understand them. Some in Romanian (tata - daddy, papa - food), some in French (encore - again, bus), some made easier (meow - cat, moo - cow/yogurt), while some in his own language (vruvru - car, ganga - horse/elephant/crocodile). Even more, like D., he starts to be at ease in both languages, knowing that two different words mean the same thing, but in a different language. The classical 'paa' (bye in Romania) is replaced by an 'auvoir' when talking to someone French. And the poor guy has finally managed to get past the 'papa' confusion. That means 'daddy' in French and 'food' in Romanian. It was funny when at the nursery they were pointing at me and saying 'look, there's daddy' and he was looking for food...
It's not the richer vocabulary that impressed me lately, but the fact that he starts to build phrases. From simple associations like 'vruvru mama' (mommy's car) or 'papa meow' (cat's food), to describing situations. When he wakes up in the mornings, he yells 'mama'. But if I'm going to get him, he looks at me and says 'tata? mama paa...' (daddy? mommy bye...). And if I tell him his mother has not left, she's just taking a shower, he quickly corrects it to 'mama nu paa. mama apa' (mommy not bye. mommy water).
The thing that triggerred this post happened yesterday morning. His mother got him from his bed and, going pas our bedroom, showed him I was still in bed. Of course he described the situation: 'tata encore dodo' (daddy still sleeps). And he was even nice enough to suggest I should be left alone 'paa tata' (bye daddy).
On the moment I was quite happy, but now I am starting to dread the future. If he will become as talkative as his brother, I won't get a chance of placing one world in this house...
Subscribe to:
Posts (Atom)